Platforma YOU. – un loc cool și de bine pentru adolescenții și tinerii din România

| 0 comments

YOU

Când am aflat despre proiectul YOU., l-am îndrăgit din prima clipă. O platformă de jurnalism online – you.com.ro – ce găzduiește articole scrise de și pentru adolescenți, un post de radio în ale cărui emisiuni tinerii se pot implica direct și o serie de evenimente care să ofere noii generații orientare personală și profesională. Iar eu, parte din proiect, alături de oameni mișto, care iubesc tinerii, care le înțeleg nevoile, care vor să-i ajute cât de mult pot.

you 2

Cred că sunt tot mai necesare astfel de proiecte. Când eram adolescentă, eram rătăcită din mai multe puncte de vedere – aici am scris despre unul dintre ele, foarte important pentru mine. Unde mai pui că atunci nu aveam acces la atât de multă informație, iar asta îngreuna și mai tare lucrurile. Acum, poate ne bucurăm de prea multă și e important să știm să o selectăm. Proiectul YOU. face deja asta.

YOU. este un proiect cultural creat pentru adolescenți și împreună cu ei, este un spațiu sigur în care pot vorbi despre nevoile și dorințele lor, despre reușitele și fricile lor, despre presiunile sociale și reconcilierea între generații. Platforma YOU. este locul în care adolescenții se pot exprima având certitudinea că vor fi auziți, ascultați, înțeleși și sfătuiți de profesioniști.

you 1

Proiectul este gândit pe trei coordonate de dezvoltare:
1. Relația cu sine (consiliere și orientare profesională, cultură de business și antreprenoriat, ateliere vocaționale);
2. Relația cu părinții (consiliere și orientare profesională pentru părinți, ateliere vocaționale și întâlniri inspiraționale părinți-copii);
3. Relația cu societatea (internship, programe de implicare socială, travel and cultural learning).

Eu vă încurajez să fiți curioși, să aruncați o privire pe you.com.ro, să stați cu ochii pe Facebook pentru a vedea ce eventuri cool se întâmplă și cu urechile pe radio-ul ce urmează să fie lansat. Dacă sunteți adolescenți și vă place să scrieți, primim cu drag articole, iar dacă știți și pe alții, dați vestea mai departe.

Proiectul YOU. este susținut de Asociația Varyafin.

Leave a Reply

Required fields are marked *.