Interviu în lanul de grâu vs. ce mă mai așteaptă

| 1 Comment

dav

Mi-am petrecut toate vacanțele de vară din copilărie la țară, în Dâmbovița. Nu mi-e străin umblatul cu tălpile goale prin curte, trezitul la 6 dimineața să merg pe câmp să culeg trifoi cu verii mei pentru iepuri sau imaginile de tip „Run. Forest, run!”, când își ia viteză gâscanul să mă atace. Dacă nu le-ați trăit, îmi pare rău, dar poate mai aveți timp să le experimentați.

N-am mai trecut pe la ai mei de la țară de mult timp. Ușor, ușor, au rămas doar Sărbătorile de Paști și Crăciunul. Apoi ori una, ori alta. Acum, nu le găsesc rost în București, dar nici acolo nu le mai fac. Am crescut, m-a luat valul prafului cotidian și am aproape mereu altceva mai bun de făcut.

This slideshow requires JavaScript.

Luni, când toată lumea sărbătorea Rusaliile cu #relax, #chill, #summertime, #vamaveche2017 și altele, pe mine mă trezea un apel la 8 care mă anunța că trebuie să mă mobilizez, că vine mașina la bloc să mergem în Călărași. N-am știut prea multe despre organizare, știam, în schimb, ce am eu de făcut acolo – un interviu pentru revista la care lucrez, ceva pe tema agro.

Am mai fost o dată la un eveniment similar, ce s-a lăsat cu pelerină, cizme de cauciuc și apoi interviuri într-o sală confortabilă. Nimic asemănător cu ziua asta de luni. „Norocul” a făcut să nu funcționeze aerul condiționat în mașina în care eram și evenimentul să nu aibă loc lângă șosea, ci la trei kilometri de mers pe un drum înconjurat de multe hectare de grâu, mazăre și rapiță. Și, evident, mult praf. P.S.: Rapița e pe val, cultivați!

Dus-întors, cei patru omuleți din mașină, am strâns tot atâta praf pe noi câte hectare de culturi erau pe acolo. Spuneam că experiența nu a semănat cu aceea cu cizmele de cauciuc pentru că nu era nicio încăpere, prea puține umbrele și mulți fermieri. Trăiască fermierii, erau toți leșenați de căldură!

Interviu „la cald”

Locul interviului a fost la câteva sute de metri de cortul umplut cu bună dispoziție pe ritmuri populare, a decurs în condiții vitrege, deci am înțeles ce e în sufletul reporterilor care transmit printre zăpadă și viscol. M-am bronzat cu ceas și am plecat spre București.

Concluzia

Voiam să spun că meseria asta-i frumoasă că te duce în locuri surpriză, te pune în situații la fel de surprinzătoare. Voiam să spun că poate așa e viața asta, ba ești într-un câmp aproape gol, când totul te apasă, când sudoarea îți curge pe obraji, ba te trezești într-un avion privat în drum spre Cehia și ți se pare că lumea e a ta. Ultima parte mi se va întâmpla săptămâna viitoare. Și încă ceva, mi s-a făcut dor de țară.

One Comment

  1. Cred ca meseria ta este ca si cea a actorilor. Ti se ofera posibilitatea sa poti trai mai multe vieti intr-una singura. Azi fermier, mai e Bond girl.

Leave a Reply

Required fields are marked *.