În mâinile unuia dintre cei mai talentaţi hair-stylişti din ţară – Making of ITVA Wella Professionals

| 3 Comments

1-w1200-h1200

Am căutat mereu să aflu ce-mi place să fac şi pentru asta am încercat mai multe job-uri. Am experimentat şi încă fac asta, dar am învăţat că pot face ceva cu plăcere şi foarte bine doar atunci când pun pasiune, când muncesc fără oprire pentru ceva fără să mi se pară greu, gândindu-mă doar că aşa mă apropii tot mai mult de împlinirea viselor – iar satisfacţia pe care o obţii este “wow” şi este tot ce ai nevoie pentru a creşte noi vise, mai îndrăzneţe.

Cred şi ştiu că sunt mulţi ca mine, oameni care cred că succesul şi munca bine făcută au la bază asta – să faci ce-ţi place. Caut să am în jurul meu de ceva timp oameni-exemplu şi nu ştiu să vă descriu exact sentimentul frumos pe care-l trăiesc când viaţa îmi face cunoştinţă cu câte unul, poate mă ajutaţi voi.

Ciprian Zaharie este unul dintre acei oameni. Iar prima parte din povestea colaborării noastre îi este dedicată şi îl are în prim-plan.10-w1200-h1200

Este unul dintre mai talentaţi hair-stylişti din România, câstigător al concursurilor naţionale Wella Professionals, iar împreună cu el (eu, în calitate de model) am participat la preselecţia naţională pentru concursul Internaţional Trend Vision Award 2014 (ITVA) organizat tot de Wella, experienţă pe care o veţi cunoaşte în detaliu aici, pe blog.

Niciodată nu este prea târziu!

Pentru începutul carierei lui Ciprian de hair-stylist se aplică perfect zicala: “Niciodată nu este prea târziu!”, căci un start luat la 24 de ani într-un domeniu străin nu e nici devreme…

Ciprian îşi aduce aminte: “Eram în Germania pe la sfârşitul anului 2009 într-un cerc de prieteni şi povesteam despre cursurile şi colaborările din carieră şi din viaţă. Mi-am propus să revin în ţară, să mă stabilesc definitiv şi să încep o carieră în hair style. Zis şi făcut!

Un prieten îmi recomandase să încep să învăţ de la un hair-stylist profesionist din Sibiu, care tocmai îşi adăugase în portofoliu premiul I pentru tunsoare culoare la un concurs Estetica – Lucian Coman.

Într-o după amiază din iarna lui 2009 l-am contactat pe Lucian, el mi-a propus să vin să lucrez o săptămână în salon, să văd “în ce mă bag” şi dacă îmi place cu adevărat şi, totodată, să mă poată observa şi el.

Am fost foarte plăcut impresionat de tot ce se întâmpla în salon din prima zi; nu o să uit niciodată – era sfârşit de iarnă şi un început foarte ploios de primăvară, iar eu am ajuns acolo într-o săptămână de foc, în toiul pregătirilor unui shooting; a fost o întreagă nebunie. După acea săptămână am decis să părăsesc oraşul meu natal, Cugir, Alba şi să mă mut în Sibiu .

Au urmat zile pline de muncă, de dimineaţa până seara, zi după zi învăţând de la Lucian o mulţime de lucruri, primind seminarii şi cursuri în fiecare zi. Uşor, am început să excelez, iar mentorul meu să devină parte dintr-o perioadă memorabilă a carierei mele”.

Călătoria lui Ciprian alături de primul său mentor a durat doi ani, iar următorii paşi fireşti i-au adus experienţe în multe alte saloane, până la întâlnirea cu următorul său profesor – Septimiu Zavate, cel care conduce şi coordonează în prezent Z Salon din Sibiu.

“Cursurile şi seminariile de pregătire urmate în perioada în care l-am avut alături pe Septimiu, atât cele naţionale, cât şi cele internaţionale m-au condus către cel mai mare success din cariera mea de până acum – Locul II la secţiunea Trend Vision Your Vision by Wella Professionals, Finala etapei naţionale”, spune cu mândrie Ciprian.

“În această meserie, în fiecare zi faci ceva nou, înveţi ceva nou, faci pe cineva fericit – lucruri care îţi ridică moralul, care te motivează”

Când l-am întrebat pe Ciprian care sunt satisfacţiile carierei pe care a ales-o, parcă nu s-ar mai fi oprit din enumerarea acestora: “Satisfacţiile acestei meserii sunt nenumărate. În fiecare zi faci ceva nou, înveţi ceva nou, faci pe cineva fericit – lucruri care îţi ridică moralul, care te motivează. Sunt la curent cu tot ce înseamnă modă şi am acces la orice informaţie din domeniul acesta. Am cunoscut oameni şi mi-am făcut prieteni importanţi, care, la rândul lor, m-au sfătuit şi am creat look-uri şi shootinguri minunate – de la fotografi celebri, make-up artişti deosebiţi, designeri talentaţi – toate acestea au compus în creierul meu un film colorat al cărui scenariu s-a format ca un curcubeu după ploaie!

De asemenea, competiţiile la care ai şansa să participi sunt foarte importante în acest domeniu; munca de dinainte în care te pregăteşti şi îţi laşi ideile să zboare, organizându-le apoi în cel mai bun concept al tău; momentul în care le pui în practică şi, ultima etapă, de la sfârşitul fiecărei competiţii, în care tragi linie şi te evaluezi”.

Emoţia unui concurent8-w1200-h1200

Consursul ITVA Wella Professionals 2014 le-a stârnit imaginaţia, talentul şi creativitatea celor mai buni hair-stylişti din ţara noastră, iar Ciprian Zaharie este unul dintre concurenţii la ediţia de anul acesta.

“Este cea mai importantă competiţie din domeniu , iar România a adus deja câteva medalii până acum – Alina Călin în ITVA New York, SUA 2011, medaliată cu argint pentru culoare şi Lucian Busuioc, medaliat cu argint la ITVA Madrid, Spania 2012 – oameni deosebiţi pe care am avut ocazia să îi cunosc şi cu care am lucrat, oameni care mi-au dat un impuls, idei, m-au influenţat şi m-au făcut să îmi impun mai mult şi să îmi doresc din ce în ce mai mult”, explică Ciprian.7-w1200-h1200 11-w1200-h1200

Conceptul pentru ITVA de anul acesta trebuie să anticipeze ce se va purta în anul următor, trendurile pentru 2015 – începând de la păr, design vestimentar, make-up, design de pantofi, texturi, culori. Mai exact, provocarea presupune să creezi trendul pentru 2015.

Hair-stylistul în mâinile căruia mi-am lăsat podoaba capilară o zi întreagă a avut o lună de foc înainte de executarea efectivă a lucrării, timp în care a pus la punct conceptul pe care l-a prezentat în faţa juriului: “După ce m-am informat foarte bine despre tot ce se va întâmpla în 2015 în materie de trenduri, am început să pun pe hârtie toate ideile mele, am realizat schiţe, am căutat culori, texturi de materiale – culegeam orice informaţie.12-w1200-h1200

Pentru vestimentaţia modelului, am căutat şi am ales eu materialul, apoi i-am explicat Alexandrei Chirvăşoiu (care este şi iubita mea) cum îmi imaginez că va arăta, ne-am sfătuit, iar ea a conceput design-ul pentru vestimentaţie.

Când a venit şi momentul alegerii modelului în acest concept, m-am gândit la câteva persoane înaine, iar, cu circa două săptămâni înainte de execuţia lucrării, am făcut o alegere şi cred că cea mai bună – Mihaela Dalar Stanca”.14-w1200-h1200

Pentru executarea lucrării, Ciprian a format o echipă profesionistă cu ajutorul căreia a parcurs toate etapele necesare, în 15 ore de muncă.

“Aşteptările mele de la acest concurs sunt în primul rând unele personale – să îmi pună cât mai bine în evidenţă calităţile şi tehnica dobândite până în acest moment. Totodată, îmi doresc ca oamenii cu care am lucrat sa fie mulţumiţi de ceea ce am creat”, a adăugat hair-stylistul.15-w1200-h1200

De data asta, nu am câştigat noi competiţia asta, dar am mai câştigat o experienţă unică, extrem de interesantă şi plină de emoţie. Şi cum spune Ciprian: “Fiecare zi trebuie să aibă valoare emoţională şi nu numai, atunci trăieşti clipa!”, aşa că, pentru noi, este o zi frumoasă!

Pe Ciprian îl găsiţi în prezent în Bucureşti, unde a venit din primăvară, imediat după câştigarea Locului II la secţiunea Trend Vision Your Vision by Wella Professionals, Finala etapei naţionale. Îşi continuă meseria de hair-stylist, lucrând, totodată, la noi concepte în salonul Gett’s Color Bar din incinta centrului comercial Afi Palace Cotroceni.

 Itinerariul lui nu se va opri aici, următoarea oprire pe care vrea să o facă fiind la Londra, unde va urma seminariile internaţionale ale celei mai cunoscute şi apreciate academii de păr din lume – Vidal Sassoon.

 

3 Comments

  1. Ati gresit nitel numele… unul dintre cei mai talentaţi hair-stylişti este Razvan Dobrescu

Leave a Reply

Required fields are marked *.